joi, 14 martie 2013

Lisabona - atractii turistice!



Lisabona


Lisabona (port. Lisboa) este capitala Portugaliei și are 550.000 locuitori. Este plasată pe costa de vest a țării, la Oceanul Atlantic, unde râul Tejo (Tagus), se varsă în ocean. Inima orașului este „Baixa” sau "Orașul de Jos", zonă unde se află Castelul São Jorge și Catedrala Santa Maria Maior. Cel mai vechi cartier al orașului este Alfama, aproape de râul Tejo. Alte monumente importante: Mănăstirea Jerónimos, Turnul Belém.
Castelul São Jorge

„Mănăstirea Jerónimos” și „Turnul Belém” din Lisabona au fost înscrise în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Cele mai importante industrii active în Lisabona sunt cele ale oțelului, textilă, chimică, ceramica, construcției de nave și a pescuitului.

Alfama

Lisabona e un oraș cu o intensă viață culturală, fiind considerată unul din marile centre culturale europene.
Din 1994, de când a fost capitala europeană a culturii, Lisabona găzduiește o mulțime de evenimente internaționale (Expo 98, Tenis World Master 2001, Euro 2004) ce au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării activităților și infrastructurii culturale.

Atractii turistice

Muzeul Marinei
Portughezii s-au numarat candva printre cei mai vestiti cuceritori ai marilor si au intemeiat, gratie priceperii lor de navigatori, un ditamai imperiu colonial, iar spectaculosul Muzeul al Marinei, cu patrimoniul sau de peste 17.000 de piese, evoca aceste vremuri glorioase.


Muzeul Marinei

Muzeul Faiantei (Museu do Azulejo)
Instalat intr-o manastire intemeiata in anul 1509, muzeul e dedicat unei arte specific portugheze - cea a fabricarii placilor de faianta pictate (numite azulejos), cu o traditie de peste cinci secole. Mestesugul a venit din Spania, unde a fost adus de catre arabi, la inceputul indelungii lor dominatii - de peste 7 secole -in Peninsula Iberica. Azulejos sunt un element caracteristic in arhitectura portugheza si impodobesc peretii a mii de cladiri, la interior si exterior, cu un decor elaborat - nu doar cu motive florale si geometrice, dar si cu complicate scene istorice sau mitologice.

Muzeul Faiantei

Parcul Natiunilor
Edificat pentru a gazdui Expozitia Universala din 1998 (motiv pentru care portughezii ii mai zic si acum Expo) complexul de cladiri cu artitectura moderna a tot evoluat ulterior, devenind un ansamblu cu multiple functii: comerciala (mai ales dupa construirea marelui mall Vasco de Gama), expozitionala (aici se organizeaza targurile internationale, in zona existand atat pavilioane de expozitie, cat si hoteluri si sali de conferinte), rezidentiala si recreationala. Printre cele mai spectaculoase atractii se numara Oceanariul - unul dintre cele mai mari acvarii din lume.

Parcul Natiunilor

Metroul
Nu e doar un mijloc de transport, ci si o atractie culturala: ansamblul statiilor metroului lisabonez constituie o imensa galerie de arta contemporana, astafel incat chiar si cele mai necesare si banale drumuri cu metroul devin un prilej de a lua pulsul artistic al orasului.

Metro in Lisabona

Bairro Alto
In Cartierul de Sus, situat pe deal, ajungi fie cu funicularul, fie - mai sportiv -, luand-o la picior pe stradutele in panta, pe siruri de trepte… ai ceva de urcat dar, odata ajuns acolo, esti rasplatit prin splendida priveliste asupra oreasului, care poate fi foarte bine admirata de la o terasa, in timp ce bei ceva, ca sa-ti revii dupa atata urcus. Daca ai obosit prea tare si ti-e lene sa mai cobori… ramai acolo; asta e cartierul cu cea mai animata viata de noapte din oras.

Cartierul de sus





Alfama
E cel mai vechi cartier al orasului; de fapt, cam asta era tot orasul pe vremea cand maurii au intrat in peninsula (secolul al VIII-lea). Alfama e alcatuit, in mare parte, dintr-un labirint de stradute inguste, cum se vad in multe dintre orasele europene ce-si urmaresc originile pana in Evul Mediu. Sansa de a ne putea plimba astazi prin acest decor, evocand timpurile medievale, o datoram faptului ca Alfama a scapat in mare masura teafar dupa cutremurul din 1755. (Fiindca tot veni vorba, acesta a fost un eveniment cu a carui amintire o sa va tot intalniti in capitala lusitana: Marele Cutremur din Lisabona, unul dintre cele mai distrugatoare din istorie. Seismologii estimeaza ca ar fi avut aproape 9 grade magnitudine; a avut epicentrul undeva in Oceanul Atlantic si fost urmat de trei tsunami si de incendii care au distrus Lisabona in proportie de 85%. Alfama a rezistat pentru ca este construit pe un sol ceva mai ferm decat restul orasului).

Alfama

Belem
E un cartier cu multe monumente (Turnul Belem, manastirea Jeronimos), cu un centru cultural modern ce adaposteste o colectie de opere ale unor mari artisti contemporani (Dali, Picasso, Magritte - printre altii) si cu un Muzeu al Calestilor, ce cuprinde cea mai mare colectie de vehicule de aceste gen din lume; in plus, numeroase parcuri si gradini, insirate de-a lungul fluviului Tejo si bune pentru o plimbare relaxanta, dupa oboseala de a admira atatea capodopere.

Belem

Baixa
Considerat "centrul" metropolei (desi n-are decat vreo 200.000 metri patrati), Baixa a fost reconstruit complet dupa marele cutremur din 1755, iar conceptia urbanistica si arhitectonica reflecta spiritul iluminismului. E geometric, e monumental, e elegant, e aerisit - si e plin de cafenele si restaurante placute si de magazine imbietoare.


Baixa