·
Madeira pe scurt
Arhipelagul Madeira este cunoscut pentru
vinul alcoolizat produs pe aceste meleaguri, cat si pentru atracţiile turistice
pe care le oferă. Aceste insule ce aparţin de Portugalia atrag în fiecare an
peste un milion de turişti din întreaga lume. Pentru că beneficiază de un
climat favorabil de-a lungul întregului an, ele sunt supranumite Insulele
Eternei Primăveri, iar flora bogată de pe insula Madeira i-a atras acesteie
denumirea de Ilha Jardim (Insula-grădină).
·
Madeira în cifre
Populaţia:
|
238 000
locuitori
|
Capitala:
|
Funchal,
103 000 locuitori
|
Suprafaţa:
|
741 km2
|
Limba
oficială:
|
portugheză
|
Fus
orar:
|
GMT +0
|
Oraşe
importante:
|
Ribeira
Brava, Machico, Câmara de Lobos, Santa Cruz, Punta do Sol
|
Circulaţia
rutieră:
|
pe
partea dreaptă
|
Altitudinea
maximă:
|
1861m
(Pico Ruivo de Santana)
|
Insula Madeira situată la 1000 de km SV de ţărmurile
portugheze, a fost descoperită în anul 1419 de navigatorii portughezi, devenind
prima staţie a marilor colonizări ale Portugaliei. În zilele noastre Madeira
este o staţiune populară, unde anual călătoresc milioane de turişti ca să
admire frumuseţile naturii si să cunoască cultura şi ospitalitatea acestei
insule vulcanice. Insula Madeira este din anul 1976 un teritoriu autonom în
cadrul Portugaliei, care dispune de guvern şi aparat legislativ de sine
stătător.
Insula Madeira este populară în rândul turiştilor datorită frumuseţilor naturale, ţărmului negru plăcut, culmilor montane spectaculoase, climei subtropicale plăcute şi a resurselor naturale.
Insula Madeira este populară în rândul turiştilor datorită frumuseţilor naturale, ţărmului negru plăcut, culmilor montane spectaculoase, climei subtropicale plăcute şi a resurselor naturale.
Madeira |
·
Madeira –
geografie, clima, economie
·
Madeira este un arhipeleag portughez din Atlanticul
de Nord. Insulele Madeira,
Porto Santo și
trei insule nelocuite (Insulele Desertas), formează împreună cu Ilhas Selvagens
(Insulele Sălbatice), Regiunea Autonomă Madeira cu capitala la Funchal.
Arhipelagul este situat la aproximativ 580 km de coasta africană, la 860 km de
Lisabona, capitala Portugaliei și la 400 de kilometri nord de insulele Canare.
Madeira constitutuie o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene. Madeira are
o suprafață de 741 km² si dispune un
relief predominant muntos cu înălțimea maximă de 1861 m (vârful Pico Ruivo).
Țărmul nordic este abrupt și sălbatic. Amplasarea geografică și relieful muntos
determină un climat blând, cu temperaturi medii situate între 22 °C vara
și 16 °C iarna. Clima subtropicala este favorabila culturilor de viță de
vie (cu renumitul vin de Madeira), trestie de zahăr, bananieri, portocali,
lămâi.
Harta Madeira |
Madeira
Situate
la 1.000 de km de continentul european, insulele ce formează arhipelagul
Madeira constituie un paradis natural, cu o vegetaţie luxuriantă şi o faună
unică în lume. Acest arhipelag formează alături de Insulele Azore şi de
Insulele Canare regiunea Macaronesia. Numele dat acestui grup de insule
vulcanice vine de la geografii greci, care au numit insulele aflate la vest de
strâmtoarea Gibraltar makárōn nêsoi, adică "insulele celor
fericiţi". Acest tărâm, descris de Plinius cel Bătrân ca fiind
"abundent în fructe şi păsări de toate felurile", era locul în care
ajungeau eroii din mitologia greacă. Romanii credeau că pe aceste insule se aflau
Câmpiile Elizee, tărâmul paradisiac situat dincolo de apus în care ajungeau
după moarte oamenii virtuoşi.
Padure
de dafini
|
Chiar
dacă insula nu mai are astăzi conotaţii religioase, aspectul paradisiac se
menţine, iar biodiversitatea menţionată de Plinius este recunoscută de
autorităţi. Astfel, deşi insulele vulcanice ce formează Macaronesia
constituie doar 0.2% din teritoriul Uniunii Europene, ele găzduiesc mai mult de
un sfert din flora protejată de legislaţia europeană.
Cea mai importantă componentă a arhipelagului
este insula Madeira, cuvânt ce înseamnă "lemn" în limba portugheză.
Acest nume i-a fost dat datorită faptului că, pe vremuri, toată suprafaţa
insulei era acoperită de o pădure de dafin. O bună parte a fost însă distrusă
de primii oameni care au locuit pe insulă, care i-au dat foc pentru a obţine
spaţiu necesar agriculturii. Cu toate acestea, în nordul insulei se păstrează o
pădure de lauri înscrisă în 1999 pe lista patrimoniului cultural şi natural
mondial al UNESCO, care acopera 20% din suprafaţa insulei, aceasta fiind cea
mai mare pădure de dafin din lume. Ea găzduieşte un număr mare de specii
proprii acestui habitat, printre care şi 4 specii de porumbel de dafin. Acestea
joacă un rol important în regenerarea pădurii, prin faptul că răspândesc
seminţele de dafini.
Pasarea Paradisului |
Insula Madeira este extrem de bogată în
specii endemice, până acum fiind identificate peste 120 de specii de plante ce
pot fi găsite doar pe această insulă vulcanică. Tot în Madeira poate fi
întâlnită cea mai rară pasăre marină, petrelul lui Zino (petrelul de Madeira).
Această specie, popularizată de ornitologul portughez Paul Alexander Zino, mai
numără astăzi doar 130-160 de exemplare. Pe insula Porto Santo se întâlnesc 36
de specii endemice de melci, dintre care 13 sunt protejate de legislaţia
europeană. Pe insulele nelocuite ale arhipelagului trăiesc câteva dintre
puţinele foci călugăriţă ce supravieţuiesc în ziua de azi, această specie fiind
în pericol critic de dispariţie. Tot aici trăieşte şi petrelul lui Fea (Pterodroma
feae), specie ameninţată cu dispariţia la nivel global.
Pentru a proteja toate aceste specii rare,
autorităţile au creat în 1982 Parcul Naţional Madeira, ce se întinde pe
aproximativ două treimi din teritoriul insulei.
·
Clima Madeirei
Clima
Madeirei este variată, deoarece pe insulă se găsesc munţi de înălţime
remarcabilă. Clima Madeirei este în fond mediteraneană, în munţii de peste o
mie de metrii este montană. Odată cu altitudinea creşte şi oscilaţia
temperaturii zilnice şi anuale. Partea de N-V a Madeirei este mai răcoros şi
mai bogat în precipitaţii faţă de partea de S-E. Vremea insulei este puternic
înfluenţată de Curentul Golfului.
Ian
|
Feb
|
Mar
|
Apr
|
Mai
|
Iun
|
Iul
|
Aug
|
Sept
|
Oct
|
Noi
|
Dec
|
|
Ziua
(°C)
|
19
|
19
|
19
|
20
|
21
|
22
|
24
|
26
|
26
|
24
|
22
|
20
|
Noaptea
(°C)
|
13
|
13
|
13
|
13
|
14
|
16
|
18
|
19
|
19
|
18
|
15
|
14
|
Precipitaţii
(mm)
|
102
|
87
|
63
|
38
|
19
|
12
|
25
|
31
|
37
|
75
|
100
|
100
|
·
Funchal –
capitala Madeirei
Funchal,
cel mai mare oraș din Madeira si totodata capitala, este situat pe coasta
sudică a insulei principale, la 32°37'45 de latitudine nordică și 16°55'20
longitudine vestică. Pe lângă capitală mai există alte câteva orașe importante,
și anume Porto Santo, Machico, Cámara de Lobos, Santa Cruz das Flores și
Santana.
·
Economia Madeirei
Insula Madeira este cea de a doua regiune ca bogăţie a
Portugalei. Turismul înseamnă încasări din ce în ce mai importante, pe lângă
aceasta producţia agricolă (viticultura, vinurile, bananele şi alte fructe),
pescuitul şi industria manufacturieră dau bazele economiei.
·
Insula Madeira – scurt istoric
In
jurul insulei de la vest de Gibraltar, navigau încă din Evul Mediu,
ambarcaţiunile romanilor, grecilor şi fenicienilor. Din secolul al XII-lea a
fost menţionată chiar pe hărţile italiene.
·
Trecutul istoric
Primii colonizatori au
fost însă portughezii. În 1418, pe timpul unei expediţii organizate de prinţul
Henric supranumit Navigatorul, furtuna a împins navele către insula învecinată
Porto Santo. Un an mai târziu, au debarcat pe însăşi Madeira, nu departe de
actualul oraş Machico. Denumirea insulei provine din expresia portugheză „ilha
da madeira“ ceea e înseamnă „insula de lemn“.
·
Primii
locuitori
În
anul 1420, a început popularea insulei împădurite, care era nelocuită. Pădurile
au fost arse, iar în locul lor au apărut plantaţiile de trestie de zahăr. Din
1497, când pe insulă trăiau deja circa 5000 de locuitori stabili, Funchal a
devenit capitală (până atunci capitala a fost Machovo). De la jumătatea
secolului al XV-lea, aici au început să fie aduşi sclavi pentru munca de pe
plantaţiile de trestie. Odată cu aparţia plantaţiei din Sf. Tomas a început
marea migraţie a populaţiei către Brazilia, care a continuat până la sfârşitul
secolului al XIX-lea. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, aproape 60 de
ani, au domnit în Portugalia Habsburgii spanioli, care au dus o politică
colonială dură, care a afectat şi Madeira. De la sfârşitul domniei acestora
condiţiile au început să se îmbunătăţescă. Pe insulă trăiesc ceva mai mult de
30 000 de locuitori, motiv pentru care Madeira a încetat să mai fie
independentă din punct de vedere alimentar, devenind dependentă de importurile
din Portugalia. A crescut însă exportul vinului de Madeira şi cu acesta şi
renumele Madeirei în Europa.
·
Trecutul apropiat
Jumătatea secolului al
XIX-lea aduce pe insule apariţia atelierelor de confecţionare a dantelei, şi a
primilor turişti, în special englezi. Către sfârşitul secolului, trăiau deja în
Madeira circa 130 000 de locuitori şi începea procesul de electrificare. Deşi
Portugalia a fost un participant direct la primul război mondial, Madeira a
rămas, o zonă ferită de piederile de război, în afara unui port în care s-a
tras de pe un submarin german. În cel de al doilea război mondial , neutra
Portugalie a oferit Marii Britanii porturile sale, drept pentru care, în
Madeira au început lucrările de fortificare. Fortificaţia care se poate
încă vedea, nu a fost folosită însă nicio dată.
Astăzi, populaţia din Madeira se preocupă în primul rând de turism, producerea vinului, a dantelei şi a coşurilor împletite, care reprezintă principalele lor surse de venituri.
Astăzi, populaţia din Madeira se preocupă în primul rând de turism, producerea vinului, a dantelei şi a coşurilor împletite, care reprezintă principalele lor surse de venituri.
Legenda istorica - Povestea romantica a
doi tineri care au fugit din Anglia condusa de regele Edward al III-lea spre
Franta, a caror barca s-a izbit de insula care acum se numeste Madeira, amandoi
gasindu-si sfarsitul in aceasta regiune constituie legenda ce ofera romantism
frumoasei insule.
De-a lungul anilor…
- De-a lungul istoriei, Madeira a fost un loc popular în rândul oamenilor de vază,
atât
pentru fauna şi flora variate, cât şi pentru climatul plăcut. În 1815, vasul
care-l purta pe Napoleon în exil spre insula Sfânta Elena, a oprit în Funchal,
capitala insulei Madeira. Fostul împărat a fost convins de consulul britanic să
ia cu el câteva sute de litri de vin de Madeira din producţia anului 1792.
Pentru că avea probleme la stomac, Napoleon nu l-a consumat, iar vinul a
revenit pe insulă în 1822. În 1840 a fost mutat în damigene, care au devenit
extrem de valoroase (mai ales pentru că vinul de Madeira se păstrează foarte
bine). Unul dintre cei ce au avut şansa să guste din vinul lui Napoleon a
fost Winston Churchill, căruia i s-a oferit o damigeană cu ocazia unei
vizite pe insulă efectuate după cel de-al doilea război mondial. Emoţionat de
cadou, premierul britanic a turnat personal un pahar de vin tuturor celor
prezenţi la masă, spunându-le acestora că băutura pe care o aveau în faţă a
fost produsă pe vremea când Maria Antoaneta era încă în viaţă. Churchill a fost
impresionat de frumuseţile arhipelagului, petrecând suficient timp pe insula
Madeira pentru a scrie un volum din memoriile sale în hotelul Reid, în 1949. El
nu a fost însă, singurul premier
britanic ce a vizitat insula. În 1951, Margaret Thatcher şi-a petrecut luna de
miere la hotelul Savoy din Madeira.
De-a
lungul istoriei, multe alte nume celebre au fost atrase de frumuseţile insulei
Madeira: Cristofor Columb, împăratul Carol I al Austriei, împărăteasa Sissi a
Austriei, George Bernard Shaw şi chiar membri ai guvernului cubanez exilat de
revoluţia lui Castro. Locul nu a atras doar celebrităţi, ci şi mulţi dintre
piraţii ce dominau oceanele acum câteva sute de ani. De altfel, una din
poveştile ce circulă între localnici susţine că şi astăzi există o comoară
preţioasă îngropată undeva, pe una din insulele arhipelagului.
În
vremuri recente, insula a dat lumii unul dintre cele mai mari staruri ale
fotbalului: Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai titraţi fotbalişti ai
momentului, care s-a născut în Funchal în 1985.
·
Madeira-
informatii utile( transport, moneda si preturi, mijloace de plata)
·
Transportul
pe insula
Pe patru roti
Pe
insulă vă veţi deplasa preponderent pe şosele. Există aici două teleferice,
care oferă posibilitatea de transport în oraşul Funchal, , dar asta este tot ce
exista ca transport în afară de şosea. La începutul secolului al XX-lea în
Madeira funcţiona şi o cale ferată, însă aceasta este închisă de mai mulţi ani.
Reţeaua de şosele este însă suficient de densă şi completată cu autostrăzi. Problema
terenurilor înalte a fost rezolvată prin câţiva kilometrii de tunele şi poduri,
proiectate îndrăzneţ. Cu maşina, puteţi ajunge practic oriunde şi la un cost
rezonabil. În Madeira, sunt multe centre de închrieri auto.
Pe jos sau cu
maşina
Închirierea
unei maşini, pe durata unei zile costă circa 50-100 de Euro, la care se adaugă
preţul benzinei. Dacă durata de închiriere este mai mare, preţul pe zi scade.
Benzina costă aprox. un Euro pe litru, ceea ce vă va fi pe plac. Datorită consumului
mare de carburant pentru urcarea drumurilor în pantă, transportul în comun este
mai scump decât suntem noi obişnuiţi, însă transportul cu taxiul costă
asemănător, uneori chiar mai puţin, decât la noi.
·
Madeira - Moneda şi preţurile
De la
acceptarea de către Portugalia a monedei Euro, această monedă este folosită
şi în Madeira.
·
Mijloace de plătit
Dacă
înainte de a pleca în excursie aţi uitat să vă cumpăraţi Euro, nu se întâmplă
nimic. Datorită multitudinii bancomatelor nu ar trebui să aveţi probleme nici
în Madeira. Cele mai numeroase sunt în Funchal, dar şi în fiecare orăşel există
o bancă cu bancomate. În zilele lucrătoare, băncile sunt deschise de la 8:30 la
15:00 (în centrele turistice până la 18:00) dar în week-end sunt închise. În
marea majoritatea magazinelor şi restaurantelor puteţi plăti cu cardul, aşa că
aici nu veţi răbda de foame.
·
De mâncare
Preţurile
la alimente sunt aici mai mari cu circa 15% decât în Portugalia. Pentru 1,5 l
de cola veţi plăti 1Eeur, preţul laptelui şi sucurilor naturale , sunt şi ele
în jur de 1 Eur. Chiflele se pot cumpăra cu 15 cenţi, iar pachetul de pâine
toast, cu 1,45 Eur. Dacă aveţi mesele incluse în preţul excursiei, pentru
alimente nu ar trebui să cheltuiţi sume piperate.
Iubitorii
vinului vor aprecia cu siguranţă, preţurile mai mult decât accesibile ale
acestei delicatese locale. Pentru un vin de cinci ani, veţi plăti circa 8 Eur,
iar pentru unul vechi de 10 ani, în jur de 20 de Eur. Vinul de Madeira este
apreciat în întreaga lume ca fiind unul dintre cele mai bune şi nu puţini sunt
acei turişti care vin aici numai pentru el.
·
Unde si ce mancam in Madeira
Restaurantele
din Insula Madeira prezinta, in general, o bucatarie specifica, traditionala,
bogata in preparate din peste. Deci, pentru cei care nu prefera acest preparat,
optiunile traditionale din menu, pe baza de alte tipuri de carne, pot fi
reduse, dar cu toate acestea, si ele foarte gustoase. Dintre speciile de peste
de baza care se consuma in insula Madeira se numara tonul, in toate varietaile
lui: albastru, cu ochi mari sau pestele zburator, dar si pesti mai deosebiti:
pestele clovn, pestele sabie sau albacore. Pestele sabie negru, denumit si
espada, se consuma, de cele mai multe ori, alaturi de banane, gustul exotic
fiind atat de specific Madeirei incat s-ar putea sa nu le mai disociati
niciodata, daca veti gusta acest preparat.
Aproape
toate mesele, toate aperitivele servite in restaurantele din Madeira,
incep cu preparate din peste. Dar ele se pot sfarsi cu preparate delicioase din
categoria deserturilor, care il vor face pe cel mai neimpatimit al acestor
produse sa spuna ca a gustat din cele mai bune si dulci preparate. Preparatele
traditionale de patiserie contin miere de trestie de zahar, iar desertul
traditional de pe insula, Bolo de Mel (prajitura cu Miere), nu se taie
nicioadata cu cutitul, ci doar se rupe. Pe langa aceste prajituri, malasadas
sunt alte preparate care se servesc in Madeira, in special in timpul
Carnavalului de Madeira.
Daca
intrati intr-un restaurant din Madeira, in Funchal sau in oricare
alt oras al acestei insule, veti descoperi ca menurile nu sunt neaparat
ieftine, dar ca diverse restaurante ofera posibilitatea unor discounturi, pe
care le puteti gasi prin intermediul hotelului unde locuiti. Dar, daca
luati in considerare bogatia cinei care va este servita, cei 30 – 40 euro cu
bautura inclusa ii pot face pe multi sa spuna ca a fost ieftin. Bineinteles,
acest lucru este relativ, insa o experienta culinara de calitate pe insula nu
va fi niciodata catalogata drept ieftina.
Cu
toate acestea, in momentul in care veti stropi aceasta cina cu un vin bun, de
Madeira, banii nu vor mai constitui nicio grija. Vinul de Madeira este un vin
protejat, nu numai datorita gustului, dar si a procedeului de fabricatie.
Istoria acestui vin spune ca, dupa ce un transport de vinuri nevandut in tari
precum India s-a intors pe insula, cei care au gustat vinul au observat ca
expunerea la soare si implicit la oxidare au schimbat gustul vinului, facandu-l
mai bun. Astfel, procedeul incalzirii vinului in mod voit si al oxidarii
acestuia este cel care transforma vinul de Madeira intr-o adevarata delicatesa.
·
Drumeţiile
Deplasarea pe insulă este destul de dificilă, mai ales cu
transportul în comun. Se călătotreşte aici pe distanţe mari şi pe un teren
colinar, aşa că, consumul de carburanţi se regăseşte în preţul biletului de
călătorie. Comparativ, taxiurile, care sunt cel mai scump mijloc de transpot,
sunt cu ceva mai ieftine decât în statele europene. Vă puteţi desigur închiria
un automobil. Este suficient să aveţi vârsta de cel puţin 21 de ani şi permis
de conducere cu o vechime de minim 1 an.
·
Obiective de vizitat şi activitati în Madeira
Cea
mai mare atracţie a insulei o constituie resursele naturale şi flora insulei.
Pereţii stâncoşi abrupţi care se prăbuşesc în mare, păduri verzi, pâraie,
cascade, ţărmuri vulcanice, mediul înconjurător exotic nemaivăzut în Europa
primesc călătorii. Două treimi ale suprafeţei Madeirei se află sub
protectoratul UNESCO.
Madeira este alegerea perfectă pentru toate generaţiile de turişti. Cei care preferă vacanţele active, precum şi cei care doresc să şi petreacă timpul liber practicând surfingul, scufundările, yachtingul, ciclismul montan, alpinismul, turele montane, zborul cu parapanta, zborul cu deltaplanul, pe Madeira îşi găsesc socotelile.
Madeira este de asemenea o alegere excelentă pentru odihnă şi pentru regenerare. În ultimii ani pe insulă au fost dezvoltări importante ale infrastructurii hoteliere, astfel astăzi hoteluri şi servicii care satisfac toate exigenţele aşteaptă călătorii. Alături de hoteluri au apărut şi restaurantele cu bucătărie internaţională de înalt nivel. Pentru cei care doresc relaxare, nemumărate grădini botanice promit o emoţionantă petrecere a timpului.
Madeira este alegerea perfectă pentru toate generaţiile de turişti. Cei care preferă vacanţele active, precum şi cei care doresc să şi petreacă timpul liber practicând surfingul, scufundările, yachtingul, ciclismul montan, alpinismul, turele montane, zborul cu parapanta, zborul cu deltaplanul, pe Madeira îşi găsesc socotelile.
Madeira este de asemenea o alegere excelentă pentru odihnă şi pentru regenerare. În ultimii ani pe insulă au fost dezvoltări importante ale infrastructurii hoteliere, astfel astăzi hoteluri şi servicii care satisfac toate exigenţele aşteaptă călătorii. Alături de hoteluri au apărut şi restaurantele cu bucătărie internaţională de înalt nivel. Pentru cei care doresc relaxare, nemumărate grădini botanice promit o emoţionantă petrecere a timpului.
·
Distracţiile
Deşi
nu este o insulă prea mare, Madeira oferă multe posibilităţi de petrecere a
timpului liber. Depinde numai de dumneavoastră, dacă veţi alege o vacanţă
liniştită, în care să leneviţi şi să vă plimbaţi sau faceţi parte dintre
amatorii petrecerii timpului într-un mod aventuros.
·
Drumeţiile
Pentru
călători mai puţin pretenţioşi, în Madeira sunt amenajate câteva zeci de
kilometrii de trasee turistice. Cele mai multe, sunt în preajma canaleleor de
irigaţii- levadele săpate în munţi. Plimbările vă vor duce, în cea mai mare
parte în pădurile subtropicale, veţi trece prin frumoase luminişuri înverzite
şi vă veţi bucura de priveliştea oceanului sau a piscurilor montane din
apropiere. Pentru cei care în afară de natură sunt pasionaţi de construcţiile
predecesorilor noştri, în Funchal va fi ca într-o poveste. Aici pot vizita
numeroase locuri fermecătoare, printre care se numără primăria, unde se
află Muzeul de Istorie. Cu siguranţă, nu vor fi dezamăgiţi. Pentu cei matinali, reprezintă o mare atracţie
târgul din apropiere- Mercado dos Levradores, unde populaţia locală, îmbrăcată
în costume tradiţionale, îşi vinde produsele. Puteţi apoi să luaţi masa
într-unul dintre numeroasele restaurante aflate pe strada Avenida do Mar, care
se întinde de-a lungul litoralului.
·
Pe două roti
Nici
pentru iubitorii ciclismului aici nu va fi plictiseală. Pentru ei s-au amenajat
cel puţin două sute de kilometrii de trasee ciclistice, de lungimi şi grade de
dificultate diferite. Fie că veţi alege o plimbare mai puţin dificilă, de-a
lungul ţărmului, sau un traseu mai dificil prin munţi, întotdeauna veţi avea
parte de o excursie frumoasă.
·
Raiul pentru golf
Madeira
devine treptat una dintre cele mai importante destinaţii pentru jucătorii de
golf. Cele două terenuri locale sunt la un nivel calitativ ridicat şi pot fi
folosite atât de jucătorii experimentaţi cât şi de începători.
·
Aventurile marine
Dacă
vă număraţi printre iubitorii sporturilor de apă, nici dumneavoastră nu veţi fi
dezamăgiţi. În afară de distracţiile nautice uzuale, cum ar fi: banana
gomflabilă, windsurfingul, surfingul sau iachtingul, puteţi face şi scufundări
în apropierea ţărmurilor de corali, care înconjoară Madeira. Fără a fi nevoie
să vă udaţi, puteţi să admiraţi vietăţile marine, pe timpul plimbărilor de-a
lungul litoralului Madeirei. Veţi primi informaţiile necesare, în limba
engleză, de la biologi cu experienţă. Dacă până în prezent nu aţi înotat
împreună cu delfinii, aici aveţi această ocazie unică.
Dacă
vă tentează să vă întoarceţi în timpul de aur al pescuitului din Madeira,
vizitaţi portul Porto Maniz , situat în nord-estul insulei. Majoritatea
populaţiei de aici şi-a câştigat cândva existenţa de pe urma pescuitului, iar
mai târziu, din vânătoarea de balene. Urmele acestei activităţi le veţi regăsi
la fiecare pas.
·
Când se lasă întunericul
Este
clar, că în vacanţă nu plecăm doar pentru a face sport şi pentru odihnă. Viaţa
de noapte din Madeira este la fel de bogată ca şi în alte zone turistice. În
incinta hotelurilor sau în nenumăratele baruri, restaurante sau discoteci,
pretutindeni vă puteţi distra până la orele dimineţii. Serviciile oferite sunt,
la fel ca oriunde în întreaga Madeira, la nivel foarte înalt.
·
Insula
Madeira are de oferit, pe langa frumusetea sa exotica, si numeroase
alte obiective turistice care sa fie pe
placul tuturor turistilor care isi petrec un sejur de vis in aceasta insula din
oceanul Atlantic.
De
exemplu, cei interesati de arhitectura, de inginerie si de modul in care
oamenii din trecut au gandit sa-si imbunatateasca viata de zi cu zi, vor fi
impresionati de numeroaselor apeducte ce se gasesc pe insula. Cunoscute sub
numele de Levadas, aceste apeducte
ce dateaza din 1900 au fost folosite pentru a aduce apa din munti spre
recoltele de la ses.
Pentru
iubitorii de munte, pentru cei care adora sa simta ca inaltimea muntilor ii
duce spre rai, Cabo Girão ofera un spectacol uimitor. Aceasta stanca ce
se inalta din ocean este una dintre cele mai inalte stanci de acest gen din
lume, fiind astfel si una dintre cele mai spectaculoase.
Ramanand
tot in zona frumusetilor naturale, Madeira ofera posibilitatea de a admira o
flora deosebita, prin diversele sale gradini. De exemplu, in Gradina
Botanica de pe insula, din Funchal, pot fi admirate nenumarate specii de
flori, dispuse intr-o multitudine de forme, astfel incat spectacolul oferit de
cele peste 2000 de specii nu va fi niciodata unul plictisitor.
Gradina
cu orhidee, Jardim Orquidea, este inca o gradina care merita a fi vazuta in
insula Madeira, in special de cei care iubesc florile, iar pentru o zi
relaxanta, gradinile palatului Monte Palace sunt ideale pentru un rasfat
inmiresmat.
Jardim
Orquidea |
Dar,
indiferent de anotimpul in care ajungeti in Madeira, obiectivul turistic cel
mai vizitat si impresionant este constituit de pesterile Sao Vicente.
Aceste pesteri sunt de natura vulcanica si vizitarea lor presupune vederea
tuburilor de lava prezente aici. In pesterile Sao Vicente, unde
peisajul format inauntrul pesterilor este aproape monoton, ghizii cu experienta
si cei care au hotarat traseul dinauntrul pesterilor Sao Vicente au
pus la punct un traseu misterios, cu muzica pe fundal, un traseu care include
si cateva lacuri cu apa transparenta. In timp ce turistii asculta informatiile
referitoare la modul in care s-au format aceste pesteri si la ceea ce se
intampla in interiorul lor, ei admira, de asemenea, si jocul luminii pe peretii
de lava solidificata ai acestor minunate pesteri.
In
acest fel, cu vizita magica la pesterile Sao Vicente, cu vederea
stancii Cabo Girão si cu plimabarile printre flora oferita de gradinile din
insula, Madeira ofera tuturor celor care isi doresc o vacanta de vis exact ceea
ce au vrut: cateva zile de relaxare intr-un paradis acvatic si terestru ce greu
poate fi egalat de alte insule din lume.